EXCLUSIV

Elena Merișoreanu s-a externat din spital. Cum se simte interpreta după 9 zile de stat internată: „Am dat banii înapoi” EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 04.10.2021, 16:48
Elena Merișoreanu s-a externat din spital. Cum se simte interpreta după 9 zile de stat internată: „Am dat banii înapoi” EXCLUSIV

Deși vaccinată, Elena Merișoreanu a întregit lista artiștilor ce au fost internați în spitalul ”Matei Balș”, infectată fiind cu Covid. Artista și-a făcut testul abia când și-a dat seama că nu mai are gust și miros, iar rezultatul, unul pozitiv, a făcut-o să se alarmeze.

După nouă zile, vedeta a fost externată și, ne spune aceasta, se simte foarte bine. ”Ieri m-am externat. Sunt acasă, mi-am făcut plimbarea prin curte. Ce bine e acasă. În spital erau prea mulți bolnavi, erau foarte mulți tineri bolnavi, cu vaccinul făcut.

Eu am avut noroc cu vaccinul, la vârsta mea, cu ce probleme de sănătate am, puteam să nu mai fiu. Îngrijirea celor din spital m-a lăsat fără cuvinte, de la femeia de serviciu până la doctori, asistente. Au răni de la măști, iar pe doamna doctor nu am mai recunoscut-o, când la externare și-a dat masca jos. Oamenii aceștia chiar muncesc”, ne-a spus aceasta.

Externată cu cinci zile mai devreme

Artista ne-a mai mărturisit că trebuia să petreacă în spital 14 zile, dar a fost externată mai devreme după ce s-a vindecat complet: ”Voiam să ies încă de sâmbătă, dar nu a fost medicul de gardă. Am stat nouă zile, trebuia 14, dar mi-a ieșit CT –ul bine la plămâni.

Mi-a afectat un plămân opt la sută, dar am ieșit cu zero. Azi dimineața am avut saturația 99, ceea ce a fost foarte bine. Pot spune că m-am odihnit în spital, atâta am dormit. Aseară a venit o prietenă, o farmacistă, și mi-a zis că parcă vin de la cosmetică, așa de bine arăt. Păi normal, la cât am dormit”.

Elena Merisoreanu a facut un anunt crunt
Elena Merisoreanu a facut un anunt crunt

Ce acuzații i s-au adus

Vedeta s-a arătat totodată contrariată de acuzele ce i s-au adus, de către anumiți colegi. ”Am colegi care mi-au zis că am stat acolo că m-au plătit. Nu le doresc să ajungă și ei la spital, să vadă cum e. Boala asta e parșivă”, a adăugat aceasta.

A înapoiat avansul de concerte

Elena Merișoreanu a decis ca până la finele anului să nu mai meargă la niciun concert, motiv pentru care a restituit avansurile încasate. ”Am pus-o pe fi-mea de a dat banii înapoi. Nu mă mai duc la concerte, am muncit toată viața, am ce-mi trebuie, soțul meu are o pensie onorabilă.

Eu am lucrat 37 de ani la Rapsodia Română. Atâtea turnee, frig, săli neîncălzite, astea se adună. Anul acesta nici nu mă gândesc să mai cânt. Am trei spectacole deja luate de Revelion, cam în aceeași zonă, dar nu cred că se vor mai ține”, , a adăugat aceasta..

De unde s-ar fi putut infecta

Artista nu știe de unde s-ar fi putut infecta, dar, ne spune aceasta, la evenimentele la care a participat, a făcut poze cu toți cei care i-au solicitat asta: ”Am avut trei evenimente înainte.

Noi cântăm 50 de minute, am stat două ore să fac poze cu toți care mă luau în brațe, apoi am ieșit afară transpirată, am stat în grădină. Am fost apoi și la un eveniment unde erau o grămadă de maneliști. Nu știu de unde am luat-o, am fost și la filmări”.

Oprescu, externat înaintea sa

Vedeta a fost internată, la Matei Balș, cam în aceeași perioadă, și cu Sorin Oprescu, da și cu Viorica de la Clejani. Ambii, ne spunea aceasta, s-au externat înaintea ei. ”Oprescu s-a externat înaintea mea, la fel și Viorica. Am înțeles că ea nu e prea bine.

Ea era la etajul trei, eu la doi. Am vrut să urc la ea, dar nu mi-au dat voie. Eu nu am avut mască de oxigen. Acum parcă sunt nou născută. La vârsta mea, eu sunt foarte optimistă, îmi controlez psihicul, nu mă las bătută cu una cu două”, a adăugat artista.